Un loc de cearșaf la mal, în Năvodari costă 200 de lei: Taxa este pentru descurajarea celor cu venituri mici

Un loc de cearșaf la mal, în Năvodari costă 200 de lei: Taxa este pentru descurajarea celor cu venituri mici
Plajă goală în Mamaia, sursă foto: captură YT

Un complex rezidenţial din Năvodari solicită o taxă de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, tariful fiind mai mare decât cel pentru închirierea a două şezlonguri cu umbrelă în primul rând dinspre la apă.

Exclusivism pe cearșaf, fără umbrelă și cu limită de suprafață

Oficialii complexului susţin că acesta este unul ”exclusivist”, unde rezidenţii sunt în special medici şi avocaţi care vor intimitate. Ei justifică taxa prin dorinţa de a „descuraja comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele”, trasmite News.ro.

Un operator privat din zona Mamaia Nord-Năvodari a scos la închiriat fâșia de nisip dinaintea primului rând de șezlonguri de pe plaja pe care o administrează. Aparent, zona este destinată turiștilor care vor să-și așeze cearșafurile pe malul mării, iar locurile sunt închiriate cu 200 de lei/zi, în intervalul 08:30-20:00.

În schimbul celor 200 de lei turistul nu beneficiază de umbrelă și poate folosi un cearșaf de maximum 1,4 x 2 metri, iar în spatele lui turiștii vor plăti pentru două șezlonguri cu umbrelă 150 lei în primul rând, 120 de lei în al doilea rând și 100 de lei în al treilea rând. ”Oferta” pentru turiștii cu cearșafuri este disponibilă la Marina Surf, plaja asociată cu un complex imobiliar de lux din Năvodari, la granița cu Mamaia Nord și zona de cluburi.

Conducerea complexului dă vina pe clienții medici și avocați

Într-un mesaj postat pe Facebook duminică seară, după ce măsura luată a provocat reacţii vehemente, reprezentanţii complexului rezidenţial Marina Surf de la nordul staţiunii Mamaia explică faptul că acesta „este un complex rezidenţial exclusivist, unde se pot achiziţiona apartamente doar cu recomandare şi odată cu acceptarea unor reguli clare de conduită şi bună convieţuire în cadrul complexului”.

„Proprietarii apartamentelor sunt în majoritate medici şi avocaţi care apreciază intimitatea în complex. Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora.

Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, explică, pe reţeaua de socializare oficialii complexului Marina Surf.

Potrivit acestora „zona alocată pentru cearşafuri pe plaja Marina Surf este în suprafaţă de 30% din plaja închiriată, conform legii şi este gratuită”.

Foto simbol: Pixabay

ANPC spune că se poate închiria o suprafață de maxim 70%

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului aminteşte că, potrivit Ordinului nr. 1.204 din 26 martie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic „suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix va fi de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip.

La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă”.
Acelaşi act normativ prevede obligaţia celui care închiriază sectorul de plajă să se asigure că zona de 30% destinată plajei fără şezlonguri are inclusiv o latură la apă, dar şi că spaţiul pentru şezlonguri şi cel pentru prosoape nu se suprapun.

„Zona destinată plajei pe nisip va fi stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu zona destinată amplasării şezlongurilor şi va fi încadrată astfel: o latură va reprezenta limita dinspre uscat a plajei, o latură va reprezenta limita dinspre apă a plajei, iar celelalte două laturi vor fi reprezentate de linii imaginare perpendiculare pe limita dinspre apă”, precizează articolul 19 al Ordinului menţionat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare