Proiectul de „ordonanță-trenuleț” prevede limitări substanțiale ale cheltuielilor statului în anul 2025, care pornesc de la înghețarea salariilor bugetarilor, a burselor pentru studenți sau indemnizațiilor pentru veterani sau revoluționari până la blocarea angajărilor la stat și reducerea subvenției pentru partidele politice.
Ultima formă a „ordonanței-trenuleț”, cum este cunoscută ordonanța pentru măsurile bugetare adoptată la finalul fiecărui an, a fost publicată, vineri, de către sindicatul „Solidaritatea Sanitară”. Forma primită de la guvern prevede înghețarea salariilor din sectorul public în 2025 la nivelul din decembrie 2024, aceeași prevedere aplicându-se și indemnizațiilor demnitarilor și aleșilor locali.
Tanczos Barna a prezentat proiectul liderilor coaliției, într-o reuniune care a avut loc vineri după-amiază la sediul Guvernului. Discuțiile pe marginea proiectului vor continua și sâmbătă.
Singurele tichete de valoare care se vor plăti anul viitor vor fi cele de creșă. Instituțiile care se finanțează din surse proprii nu vor mai putea acorda angajaților premii sau bonusuri.
„Pentru concediul de odihnă aferent anului 2025, personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu beneficiză de decontarea serviciilor turistice”, este o altă prevedere a proiectului de ordonanță. Pentru aceeași categorie de personal este înghețat și nivelul compensației pentru chirie.
O altă prevedere majoră a ordonanței prevede blocarea angajărilor în instituțiile publice, cu excepția concursurilor pentru posturile unice vacante.
În situații excepționale, va fi permisă angajarea pentru 15% dintre posturile care se vacantează după intrarea în vigoare a ordonanței, însă de la derogare sunt excluse posturile de conducere.
De asemenea, viitoarele angajări nu trebuie să ducă la creșterea fondurilor pentru salarii din instituțiile respective. Ajutoarele sau indemnizațiile pentru ieșirea la pensie sau trecerea în rezervă nu se mai acordă în anul 2025, anunță Hotnews.
Este plafonat la nivelul lunii decembrie 2024 și cuantumul unor indemnizații acordate de către statul române pentru veterani și văduvele de război, foștii deținuți politici, revoluționarii din 1989 ș.a., același lucru urmândă se aplice și pentru rentele viagere ale sportivilor și indemnizațiile de merit.
O altă decizie vizează reducerea subvenției pentru partidele politice la cel puţin 0,005% şi de cel mult 0,01% din produsul intern brut. În momentul de față, suma este de cel puţin 0,01% şi de la cel mult 0,04% din PIB.
Pensiile speciale, inclusiv cele ale magistraților și foștilor parlamentari, nu vor fi indexate în anul 2025 cu rata medie a inflației. De asemenea, Guvernul intenționează să reducă de la 75% la 65% din salariu suma primită de angajați pe durata concediului medical.
În plus, vor fi plafonate și bursele studenților la nivelul lunii decembrie 2024, iar profesorii nu vor mai primi anul viitor prima de carieră didactică. În plus, studenții vor beneficia de tarif redus la călătoria cu trenul doar pe distanța dintre localitatea de domiciliu și orașul în care studiază.
Pentru anul viitor, este suspendată aplicarea legii care prevedea suportarea de către stat a cheltuielilor de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate. Ministerul de Externe va putea folosi doar venituri obținute din taxe consulare în acest scop, în situații cu totul deosebite.
Un alt set de măsuri prevede întărirea disciplinei financiare ale agenților economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari majoritari.