Ucraina vrea să importe gaze din statele UE vecine, pentru a reduce dependenţa de Rusia

Publicat: 06 04. 2014, 15:34
Foto: infomoldova.net

Ucraina poartă discuţii în regim de urgenţă cu statele vecine membre UE, pentru a importa gaze naturale din vest în urma creşterii preţului perceput de Rusia.

Principalele surse de aprovizionare vizate sunt Slovacia, Ungaria și Polonia, potrivit premierului Arseni Iaţeniuk, citat de Reuters.

Polonia poate livra 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an către Ucraina, iar Ungaria poate exporta 3,5 miliarde metri cubi.

România ar dispune de o capacitate de 1,8 miliarde metri cubi către Ucraina, însă nu s-a ajuns la un acord ferm în acest sens, notează Reuters.

Iaţeniuk a declarat sâmbătă că una dintre posibilităţile discutate ar fi funcţionarea în regim invers a gazoductelor care fac legătura cu statele UE vecine Ucrainei.

„Purtăm discuţii în regim de urgenţă cu partenerii noştri europeni. Una dintre modalităţile de a rezolva problema este funcţionarea în regim invers a conductelor de legătură cu statele UE”, a afirmat premierul ucrainean, precizând că principalii candidaţi pentru importul de gaze sunt Slovacia, Ungaria şi Polonia.