Ucraina se orientează spre gazul german de la RWE dacă negocierile cu Gazprom eșuează

Ucraina se orientează spre gazul german de la RWE dacă negocierile cu Gazprom eșuează
Foto: dalje.com

Ucraina ar putea cumpăra gaze naturale de la  concernul german RWE, dacă negocierile cu gigantul rus Gazprom eșuează, informează Interfax.

Motivul principal este legat de prețul ridicat al gazelor rusești, a precizat premierul ucrainean Mikola Azarov.

„Dacă negocierile cu Rusia nu vor avea succes, Ucraina va cumpăra gaze ruseşti de la o companie germană, care vor fi mai ieftine decât dacă ar fi achiziţionate direct din Rusia”, se arată într-un comunicat al Partidului Regiunilor, condus de Azarov.

De asemenea, Azarov  a arătat că o soluție rezonabilă ar fi crearea unui consorțiu trilateral pentru modernizarea rețelei de transport a gazelor pe teritoriul țării.

”Propunerea noastră este un consorțiu între UE, Rusia și Ucraina pentru modernizarea transportului nostru de gaze” a arătat premierul ucrainean.

Ucraina încearcă de mult timp să revizuiască acordul de achiziţii de gaze încheiat cu Rusia în 2009, afirmând că preţul de 416 dolari pentru o mie de metri cubi, plătit în primul trimestru, este exorbitant și că Naftogaz, compania națională, suferă pierderi uriașe.

RWE nu a comentat pe marginea acestui subiect.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:41 - Cristina Prună: Elena Lasconi, o persoană capabilă să mențină România pe drumul vest-european, pentru care s-a murit la Revoluție. Călin Georgescu este pro-rus, pro-Putin și vrea să ne ducă înapoi (VIDEO)
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)
11:16 - Ionuț Stroe: Ilie Bolojan, un lider care știe să răspundă așteptărilor românilor. Prin seriozitate, prin competență și prin pragmatism, va conduce PNL către o revenire cât se poate de normală și sănătoasă (VIDEO)
11:05 - NATO vrea să crească producția de arme în Ucraina: „Ucraina trebuie să poată acţiona de pe o poziţie de forţă”
10:55 - Luis Lazarus: Am făcut multe emisiuni cu Călin Georgescu și am fost nevoit să-i atrag atenția că sare calul. E cam nebun
10:49 - Rusia înaintează în Ucraina în cel mai rapid ritm lunar de la începutul războiului. În ultima lună fost cucerit un teritoriu cât jumătate din suprafața Londrei
10:49 - Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion în București. Temperaturile vor fi anormale
10:28 - Adrian Cioroianu: Călin Georgescu are toate datele unui experiment care a scăpat de sub control. Programul dânsului e ușor ca aerul (VIDEO)
10:25 - Declarații bizare făcute de Călin Georgescu de-a lungul timpului: „M-am întâlnit cu o ființă non-umană” / „Piramidele egiptene nu au fost încă folosite” / „Apa e informație, vibrație, frecvență” (VIDEO)