Ucraina ar putea pune capăt dependenţei de gazele ruseşti prin exploatarea zăcămintelor de şist

Ucraina ar putea pune capăt dependenţei de gazele ruseşti prin exploatarea zăcămintelor de şist
Foto: ukrainebusiness.com.ua

Pentru prima oară în douăzeci de ani, Ucraina pare să fie găsit o cale de a se desprinde de dependența de gaze naturale furnizate de gazprom, prin intermediul unor exploatări de gaze închise în era sovietică şi a unor zăcăminte de şist.

Potrivit Bloomberg, zăcămintele respective ar asigura Ucrainei independența energetică pentru un secol înterg sau chiar mai mult.

Companii precum Shell, Exxon și Chvron deja și-aui exprimat interesul pentru explorarea zăcămintelor respective și au participat, săptămâna trecută, la o licitație.

„Ucraina este un fruct uşor de cules. Are bazine bine cunoscute care au fost prost administrate şi subfinanţate. Există un consens la nivelul industriei privind potenţialul uriaş al acestora”, a declarat Bertrand des Pallieres, director general al companiei Cadogan Petroleum din Londra, implicată în 14 proiecte din Ucraina.

Ucraina intenţionează să scoată la licitaţie, în această lună, o participaţie de până la 70% la un proiect de la zăcământul Oleska din vestul ţării şi la Iuzivska, în est. În plus, statul vrea să mai atribuie două licente de explorare a gazelor în Marea Neagră şi o alta la un zăcământ terestru, în următoarele săptămâni.

Ucraina caută de multă vreme soluții pentru a scăpa de importurile de la Gazprom, în condițiile în care anul trecut acestea s-au ridicat la 45 de miliarde de metri cubi, pentru care a plătit 13,9 miliarde de dolari, adică 8,4% din PIB-ul țării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)
11:16 - Ionuț Stroe: Ilie Bolojan, un lider care știe să răspundă așteptărilor românilor. Prin seriozitate, prin competență și prin pragmatism, va conduce PNL către o revenire cât se poate de normală și sănătoasă (VIDEO)
11:05 - NATO vrea să crească producția de arme în Ucraina: „Ucraina trebuie să poată acţiona de pe o poziţie de forţă”
10:55 - Luis Lazarus: Am făcut multe emisiuni cu Călin Georgescu și am fost nevoit să-i atrag atenția că sare calul. E cam nebun
10:49 - Rusia înaintează în Ucraina în cel mai rapid ritm lunar de la începutul războiului. În ultima lună fost cucerit un teritoriu cât jumătate din suprafața Londrei
10:49 - Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion în București. Temperaturile vor fi anormale
10:28 - Adrian Cioroianu: Călin Georgescu are toate datele unui experiment care a scăpat de sub control. Programul dânsului e ușor ca aerul (VIDEO)
10:25 - Declarații bizare făcute de Călin Georgescu de-a lungul timpului: „M-am întâlnit cu o ființă non-umană” / „Piramidele egiptene nu au fost încă folosite” / „Apa e informație, vibrație, frecvență” (VIDEO)
10:22 - NATO și Ucraina se vor întâlni la Bruxelles în urma lansării rachetei balistice experimentale de către Rusia