Ucraina a primit miercuri o nouă tranșă de 500 de milioane de euro ajutor de la Comisia Europeană, fonduri acordate în schimbul implementării de reforme, în contextul în care Kievul are un nou guvern prooccidental, informează AFP.
”Comisia, în numele Uniunii Europene, a acordat 500 de milioane de euro Ucrainei în cadrul unui program de asistență macroeconomică aprobat la începutul acestui an”, afirmă CE într-un comunicat.
Reformele cerute de UE se referă în special la gestionarea finanțelor publice, la lupta împotriva corupției, fiscalitate, energie și sectorul financiar.
Uniunea Europeană urmează să acorde în primăvara anului viitor suma de 250 de milioane de euro Ucrainei. În total, UE va acorda 1,6 miliarde de euro sub formă de împrumuturi Ucrainei prin intermediul programului său de asistență macroeconomică, condiționat de reforme.
Suma face parte dintr-un plan de ajutor mult mai mare de 11 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, subvenții, strângere de fonduri pentru politica regională, precum și investiții ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).