Turiștii străini, nemulțumiți de faptul că muzeele din România sunt închise în timpul sărbătorilor

Turiștii străini, nemulțumiți de faptul că muzeele din România sunt închise în timpul sărbătorilor

Agențiile de turism românești cât și birourile românești de turism din străinătate au adunat mai multe reclamații din partea turiștilor străini, nemulțumiți că au găsit muzeele închise în timpul sărbătorilor de Paște sau de Crăciun.

„Nu trebuie să fim prea deştepţi ca să ne dăm seama că produsul turistic conţine şi o parte de obiective precum muzeele care, dacă lipsesc, întregul produs este compromis. De mulţi ani avem aceeaşi problemă cu aceste obiective, unde programul se încheie la ora 16:00, iar dacă vine o sărbătoare precum Paştele sau Crăciunul, se închid de tot”, a declarat Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, reprezentantul grupului german TUI în România, pentru Mediafax

Astfel, turiștii care găsesc muzeele închise își duc supărările pe diferite forumuri sau scriu review-uri negative despre țara noastră. 

„Şi duminică, în ziua de Paşte, şi luni, atât Muzeul Satului, cât şi Palatul Parlamentului, cele mai importante obiective turistice din Bucureşti, au fost închise. Noi am avut în Bucureşti peste 600 de turişti germani în aceste zile, iar unii dintre ei ne-au trimis reclamaţii în care se plângeau că muzeele au fost închise”, a spus George Mărginean, proprietarul agenţiei Karpaten Turism, reprezentantul Neckermann în România.

Mai mulți turiști germani, austrieci sau francezi au fost revoltați când au găsit porțile închise la cele mai multe obiective de interes din Brașov, Sinaia sau București în perioada Paștelui.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:37 - Mihai Tudose, șeful campaniei PSD la parlamentare: Alegerile de duminică pot să însemne rămânerea României pe o cale predictibilă sau să intrăm din nou în nu știu ce experimente (VIDEO)
12:24 - Incendiu în Japonia în timpul testării unei rachete. Instalația Agenţiei Spaţiale Japoneze a luat foc
12:24 - Semnale de alarmă la Bruxelles după victoria lui Călin Georgescu, scrie Politico. Un analist străin avertizează: „România este super importantă pentru ruși”
12:21 - Profesorul Alexandru Gussi, despre apariția lui Călin Georgescu: Un pumn în față binemeritat. Un salutar moment al adevărului. Șocul colectiv din 24 noiembrie a declanșat spirala re-democratizării
12:03 - Franța și Regatul Unit iau în considerare trimiterea de trupe și companii militare private în Ucraina. Londra neagă aceste informații
11:56 - Mihai Botez (USR): E timpul să alegem între UE și Rusia. Orice ezitare ar putea să ne arunce pe un drum al distrugerii
11:53 - În Laponia nu este zăpadă. Temperaturile au crescut de 4 ori mai repede decât în restul lumii
11:41 - Cristina Prună: Elena Lasconi, o persoană capabilă să mențină România pe drumul vest-european, pentru care s-a murit la Revoluție. Călin Georgescu este pro-rus, pro-Putin și vrea să ne ducă înapoi (VIDEO)
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)