Trucul la care recurg românii pentru a alimenta mașina mai ieftin
Din cauza prețurile mari la carburant, români caută soluții pentru a face economii la pompă. Cei care pleacă în vacanță evită benzinăriile de pe autostrăzi, unde costurile sunt mai ridicate. Cei care trec pe la benzinăriile din oraş înainte de a porni la drum, ajung să economisească până la 30 de lei pentru un plin de 50 de litri, potrivit unei analize hotnews.ro. Așa ajung benzinăriile de pe autostradă să fie folosite doar ca popasuri.
Potrivit Comisei Europeane, România are unul dintre cele mai mici preţuri din UE, cu 1,721 euro pe litru la benzină şi 1,831 euro pe litru la diesel. Media europeană este 1,960 euro la benzină şi 1,952 euro la motorină. Carburanţi mai ieftini decât la noi se găsesc doar în Ungaria, Bulgaria şi Malta.
Ar trebui să urmeze o scădere a prețului la benzină
În contextul în care preţul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze şi o scădere a preţului la benzină, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, precizând că aşa ar trebui să procedeze reţelele mari de benzinării.
„Vă spun la benzină, în principal, pentru că România produce mai multă benzină din petrol decât poate consuma şi suntem exportatori de benzină, preţul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a preţului la benzină, la motorină ar trebui să urmeze şi acolo o scădere….Aşa ar fi normal, aşa ar fi corect, aşa ar trebui să procedeze reţelele mari de benzinării care ar trebui să fie corecte cu românii. În momentul când scade costul de achiziţie, să scazi şi preţul, aşa cum atunci când ai justificat, a crescut cotaţia petrolului, a crescut cotaţia motorinei, ai ridicat preţul”, a transmis ministrul Energiei la Digi24.