Trenurile intercity, rapid, accelerat și personal vor dispărea. Vezi noile clasificări
Ministerul Transporturilor va înlocui până la sfârșitul anului categoriile de trenuri folosite de CFR Călători, respectiv intercity, rapid, accelerat și personal, cu cele din legislația europeană. De asemenea vor fi modficate și prețurile biletelor pentru a fi în concordanță cu noile grupe de trenuri, informează Mediafax.
„Pentru realizarea acestei prevederi care presupune transformarea celor patru categorii actuale de trenuri şi anume: intercity, rapid, accelerat, personal în trenuri Intercity, InterRegio şi Regio sunt necesare modificări legislative, modificarea reglementărilor şi dispoziţiilor profesionale în domeniu, precum şi modificarea variantelor tarifare de vânzare şi implicit a softului de vânzare”, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.
Ordinul va intra în vigoare la 11 decembrie, când va intra în vigoare și noul mers al trenurilor, cu noile categorii de trenuri:
Intercity (IC)- Eurocity IC, Euronight IC, Intercity Ic și Intercity Night
InterRegio (IR)- Interregio IR și Interregio Night
Regio (R)- Regio Express și Regio Urban/Suburban
Trenurile Intercity Eurocity IC circulă între orașele importante, în trafic intern sau internațional, respecntând anumite criteria de calitate, iar cele Euronight criculă în aceleași condiții, însă noaptea. Trenurile Intercity Ic operează între orașele importante, de obicei în timpul zilei. Include și destinații internaționale și asigură o viteză medie de minim 60 km/oră.
Trenurile Intercity Night circulă noaptea și trebuie să ofere servicii suplimentare de transport cu vagoane de dormit și /sau cușetă, iar viteza medie minimă este de 55 de km/oră.
Trenurile InterRegio vor opri în principalele gări, care asigură conexiuni cu celelalte trenuri de călători și vor avea viteza medie de 45 de km/oră. Trenurile InterRegio Night vor circula noaptea cu o viteză medie de 40 de km/oră, vor avea vagoane de dormit și/sau cușetă și au opriri frecvente în majoritatea orașelor.
Trenurille de tipul Regio Express vor opera asemănător trenurilor personale, pentru că vor asigura transportul pentru arii geografice restrânse, la o viteză de minim 35 kilometri pe oră, iar de regulă nu vor circula în intervalul orar 23:00 – 4:00.
Trenul Regio va opri în toate stațiile și haltele, va circula cu viteza de minim 35 km/oră, iar serviciul de clasa I nu va fi obligatoriu. Pentru a asigura legăturile, trenurile Regio vor fi disponibile obligatoriu, în staţiile noduri de cale ferată, la minim 15 minute după sosirea trenurilor interregio sau intercity şi la sosirea în staţiile noduri de cale ferată cu minim 15 minute înaintea sosirii trenurilor interregio sau intercity.
Trenurile de navetişti se vor numi Regio urban şi Regio suburban şi vor circula în jurul oraşelor, vor asigura legăturile la şi de la trenurile interregio. Serviciul de clasa I nu va fi obligatoriu.