Trei oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului pod la nivel de autostradă peste Prut, de la Ungheni, care va face parte din Autostrada A8. În plus, va avea și punct de trecere a frontierei.
Cele trei oferte au fost propuse de către Asocierea Automagistral Pivden SRL – SC Perfect Consult Europe SRL (Ucraina – România), NESS PROIECT EUROPE S.R.L (România) și Comsales Grup SRL (Republica Moldova), scrie Economica.net.
Podul peste Prut va avea 261,20 de metri lungime, 2 benzi pe sens, trotuare, 13 metri lățime (prima etapă), 11,25 de metri ( a doua etapă), 8 metri lățime partea carosabilă, punct de control trecere frontier, unde vor fi și parcări pentru autoturisme mari și spații pentru verificarea amănunțită a camioanelor.
Podul de peste Prut ar lega drumurile din România și Republica Moldova: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
Contractul are o durată de 24 de luni, dintre care 6 luni sunt destinate pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Finanțarea de peste 156 de milioane de lei provine din fondurile europene nerambursabile, fără TVA, conform Economica.net.