Tranzacţia deceniului în IT: Un START-UP românesc pentru robotizarea companiilor primește o finațare de peste 30 mil. $
Start-up-ul românesc UiPath, care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global – dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii – a luat o finanţare record pentru o companie hi-tech lansată de antreprenori români, de la unele dintre cele mai cunoscute fonduri de investiţii la nivel global, anunță Ziarul Financiar.
Compania, care are sediul în SUA, centrul de dezvoltare în România şi birouri în şase ţări, a luat o finanţare record de 30 de milioane de dolari, de la Accel Partners. Anterior acestei tranzacţii, compania mai obţinuse finanţări de 1,5 mil. dolari.
Compania nu a oferit detalii despre pachetul de acţiuni vândut şi nici despre evaluarea stabilită odată cu tranzacţia.
La finele anului trecut reprezentanţii UiPath declarau că au ca obiectiv să atingă o evaluare de un miliard de dolari în 4-5 ani, şi să devină astfel primul “unicorn” al industriei locale hi-tech.