TRANZACŢIA ANULUI: Airbus, la un pas de un contract de 18 MILIARDE cu China!

TRANZACŢIA ANULUI: Airbus, la un pas de un contract de 18 MILIARDE cu China!

Airbus este aproape de finalizarea unui contract gigant cu China, în valoare de 18 miliarde de dolari, pentru livrarea unui număr de 180 de aeronave A320neoau declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Tranzacţia vine în contextul escaladării tensiunilor comerciale dintre Beijing şi Washington, în defavoarea rivalului Boeing.

A320neo este cel mai bine vândut model al grupului aeronautic european, scrie Agerpres.

Achiziţia va fi discutată în timpul vizitei în China a directorului general al Airbus, Tom Enders, şi a preşedintelui diviziei de avioane comerciale, Guillaume Faury, susţin sursele.

Cei doi se află la Beijing pentru a celebra a zecea aniversare a primei fabrici de asamblare a Airbus din China şi inaugurarea unei fabrici de elicoptere.

Trebuie spus că acţiunile Airbus au urcat cu 3,2%, la 108,48 euro, la Bursa de la Paris. Anul acesta titlurile au urcat cu 31%, evaluând cel mai mare grup aeronautic european la 84 de miliarde de euro (99 de miliarde de dolari).

China este a doua piaţă aeronautică mondială, disputată între grupul european Airbus şi compania americană Boeing.

Boeing ar putea fi afectat de escaladarea tensiunilor comerciale dintre Beijing şi Washington, după ce China a ameninţat că ar putea impune tarife vamale de 25% la importul aeronavelor Boeing 737.

„Asigurarea unei comenzi substanţiale pe această piaţă în creştere rapidă va fi un avantaj major pentru Airbus, iar China ar trimite un semnal clar Statelor Unite privind escaladarea tensiunilor comerciale”, susţine John Strickland, directorul companiei JLS Consulting din Londra.

Recent, Airbus Helicopters a inaugurat noua fabrică din România, o investiţie de 52 de milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)