Transgaz anunță că a rupt contractul cu Gazprom Export pentru transportul gazelor prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către alte ţări, deși acest contract era valabil până în anul 2023
„Transgaz informează asupra faptului că, în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 şi T3, al încheierii cu operatorii de transport adiacenţi a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare/ieşire ale acestor conducte, contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) şi valabil până la data de 31 decembrie 2023, a încetat prin acordul părţilor”, informează Transgaz.
Negocierile purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), Transgaz şi Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între Transgaz şi GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări.
„Acest acord este de o importanţă deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 şi T3 şi în acelaşi timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3.
Acordul de Încetare a Contractului istoric între Transgaz şi Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 şi Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terţilor la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 şi T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric şi creează premisele creşterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, menţionează compania.