Traian Băsescu: România nu poate susține 4,9 milioane de pensionari cu 4,2 milioane de salariați
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul ceremoniei de învestire în funcția de ministru al Muncii a Sulfinei Barbu, că bugetul României nu poate susține 4,9 milioane de pensionari cu ajutorul a doar 4,2 milioane de salariați.
„Este imposibil să fie susținut un număr de 4,9 milioane de pensionari având 4,2 milioane de salariați. Nicio țară n-a reușit performanța asta, iar obiectivul major al Guvernului trebuie să fie crearea de locuri de muncă„, a explicat Băsescu.
Șeful statului a menționat că o parte dintre programele sociale derulate în acest moment sunt ori excesive ori abuzive.
„Ministerul Muncii va avea resposabilități majore în reducerea cheltuielilor cu programele sociale, uneori excesive, uneori abuzive, de multe ori programe care au fost generate de nevoia de a cumpăra voturi în preajma campaniilor electorale„, a declarat Traian Băsescu.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf