Traian Băsescu: Mulţumim Franţei şi Germaniei pentru sprijinul dat în obţinerea noului acord cu UE şi FMI
Președintele Traian Băsescu a mulțumit, joi, Franței și Germaniei pentru sprijinul acordat României în obținerea unui nou acord cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, potrivit Mediafax.
„Ţin să încep prin a vă mulţumi mult pentru sprijinul pe care Franţa, alături de Germania, ni l-au dat zilele trecute la Bruxelles să obţinem un nou acord de asistenţă cu UE şi Fondul (Fondul Monetar Internaţional – n.r.)„, a afirmat preşedintele Băsescu, în cadrul unei întâlniri cu premierul Franței, Jean-Marc Ayrault.
Șeful statului a vorbit și despre problema romilor, spunând că este una de imagine, însă una pe care România și-o asumă. (Detalii AICI)