Traian Băsescu: "Începe să ne pară rău că nu am vândut cu 0,33 lei acțiunile Petrom. Să așteptăm vremuri mai bune”

Traian Băsescu: "Începe să ne pară rău că nu am vândut cu 0,33 lei acțiunile Petrom. Să așteptăm vremuri mai bune”

Președintele Traian Băsescu a comentat, miercuri, în cadrul unei întrevederi cu membrii Consiliului de Supravegehere Petrom, evoluția negativă a titlurilor societății, afirmând că „începe să ne pară rău” că nu am vândut acțiunile cu 0,33 lei când a existat ofertă, „să așteptăm vremuri mai bune”, a concluzionat șeful statului, potrivit Mediafax.

La întâlnirea de miercuri, de la Cotroceni, cu șeful statului au fost prezenți președintele Consiliului de Supraveghere Petrom, Gerhard Roiss, care l-a felicitat pe președinte pentru rezultatele obținute de Petrom. „Felicitări pentru cifrele înregistrate de compania dumneavoastră”, a spus el.

Discuțiile au abordat și situația acțiunilor Petrom tranzacționate la bursă. Cât mai sunt acţiunile noastre?”, a întrebat-o Traian Băsescu pe Mariana Gheorghe, director general executiv al Petrom.

Când aceasta la informat că acțiunile se tranzacționează cu 31,80, Băsescu a declarat că : „Începe să ne pară rău că nu am vândut cu 33. Să aşteptăm vremuri mai bune. Noi am refuzat 33 când am vrut să vindem 10%”.

Tranzacția eșuată în iulie la care se referea președintele se referă la un portofoliu de 9,84% din acțiunile OMV Petrom pentru care investitorii al acel moment au oferit un preț de 0,33 lei per acțiune, în condițiile în care minimul acceptat de govern fusese stabilit la 0,37 lei per titlu.

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, care deţine 51,01% din acţiuni. Printre ceilalţi acţionari se numără Ministerul Economiei, cu 20,63% din titluri, şi Fondul Proprietatea (FP) – 20,11%.  

 

           

                         

                                               

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`