Traian Băsescu, despre Statele Unite ale Europei: Există riscul unei noi recesiuni
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la postul public de televiziune, că în acest moment o nouă recesiune este posibilă, deși România nu se află încă în acest stadiu.
„Este un moment de criză economică și cu riscul de a se reveni în recesiune. Încă nu suntem la acest stadiu, dar există și acest risc„, a declarat președintele.
Acesta a dat respectiva declarație în contextul în care a vorbit de înființarea Statelor Unite ale Europei, menționând că „în situații de criză trebuie luate măsuri îndrăznețe„.
Șeful statului a mai spus că statele dispun de resurse mult prea mici, în comparație cu necesarul, acestea aflându-se în mâinile mediului privat care trebuie mulțumit.
„Statele au resurse mult mai mici decât le-ar trebui și resursa e în mâna sectorului privat, a marilor companii, a băncilor, iar statele trebuie să se gândească cum pot face față pentru a da confort celor care dețin banii că le pot da și banii înapoi„, a declarat Băsescu.