Traian Băsescu, despre criza din UE: Investitorii și băncile au prins guvernele la colț și le execută fără milă

Publicat: 14 11. 2011, 21:26
Foto: presidency.ro

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la postul public de televiziune, vizavi de criza datoriilor din Uniunea Europeană, că guvernele au fost prinse la colț de investitori și de bănci iar acum sunt executate fără milă.

Marea problemă e că este și o neîncredere regizată. Investitorii, băncile, au prins guvernele la colț și le execută fără milă„, a spus șeful statului.

Băsescu a precizat că acesta este și motivul pentru care Guvernul Boc a realizat acordul stand – by cu FMI, pentru a încerca o ieșire și pe alte piețe.

Și în România există acest risc, de asta ne luăm măsuri de asigurare, un acord stand-by cu FMI, încercăm și o ieșire pe alte piețe„, a explicat președintele.

Acesta a abordat și subiectul Italia, fiind de părere că țara nu va intra în insolvență, având o economie puternică și fiind victima situației din Grecia.

Nu cred în intrarea în insolvență a Italiei. Italia are o economie performantă, o economie puternică. A picat pe o conjunctură nefavorabilă și contaminarea care a venit de la Grecia. Odată cu contaminarea, care a afectat puternic toată zona euro, Italia a constatat că nu poate să-și rostogolească veniturile, pentru că ei nu fac împrumuturi noi„, a conchis Traian Băsescu.