Traian Băsescu: Daddy este un paranoic. Are în cap că el trebuie să fie cel care reformează țara, Napoleonul României, secondat de Vâlcov (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” că din punct de vedere logic nu există nicio justificare logică pentru modificările făcute de Guvern la Codul Fiscal și la legea salarizării în contextul în care România a avut o creștere economică de 7%.
”Astăzi, nu există nicio justificare, într-o Românie care a obținut o creștere economică de 7%, nu ai justificare la reduceri de venituri la populație. Fondul problemei este că trebuie să ai gândirea unor oameni absolut iraționali ca într-un moment în care economia ta are o creștere de 7%, tu să modifici tot Codul Fical. De ce modifici, frate, toată structura fiscală a țării, într-un moment de grație al economiei? Intervii când ești în dificultate și cauți niște soluții, dar când economia merge singură, las-o în pace să meargă, nu te băga cu satârul în Codul Fiscal și în legea salarizării. Cred că aici e marea eroare.
Dincolo de ce s-a întâmplat pe piața mondială, cu prețul țițeiului, românii dau de prețul crescut la gaze, la combustibil care implică preț crescut la transport, deci la alimente, inflație, creșterea ratei ROBOR și vai de capul celor cu credite”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte este de părere că toate aceste lucruri se întâmplă din cauza ”aroganței” lui Liviu Dragnea de a reforma România.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Absolut irațional au umblat la sistemul fiscal, care totuși a adus un succes economic în 2017. Veniturile bugetului de stat sunt în creștere datorită creșterii economice. Pentru ce faci scamatoriile astea? Doar pentru că s-a născut un geniu pe care l-ai descoperit, geniu cu numele Vâlcov și ți-a luat mintea atât de tare, încât tu, Daddy, dirijezi guvernul către o catastrofă? Deocamdată vedem harababura generată în salarizare, dar uitați-vă că astăzi se emite o ordonanță de urgență în care se stabilesc sarcini financiare legate de salariați pentru sectorul privat, ceea ce, la Curtea Constituțională se va răsturna de departe. Nu au cum să creeze obligații prin OUG pentru o firmă privată care numai ea își știe bilanțurile și cum plătește salariații.
Au creat o nebunie din aroganța de a întoarce România cu fundul în sus. (…) Daddy este un paranoic. Are în cap că el trebuie să fie cel care reformează România, Napoleonul României, secondat de Vâlcov. Chiar cred asta pentru că explicație logică să faci țăndări un sistem fiscal când ai avut creștere de 7% eu nu am”, a mai spus Traian Băsescu.