Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, relatează Mediafax.
„Eu vă pot spune că în mine Guvernul va avea un adversar total pentru o astfel de abordare. România, dacă nu se conectează integral cu Coridorul IV la sistemele rutiere europene, este o ţară care rămâne enorm în urmă”, a declarat şeful statului.
El a mai arătat că România va pierde foarte multe investiţii dacă nu finalizează Coridorul IV, iar Dacia este ceva „sigur”.
„Este sigur că se va pierde asamblarea de la Piteşti, la uzinele Dacia, pentru că deja la Tanger sunt capacităţi de preluare existente. S-a trecut la faza a doua de extindere a capacităţii uzinei Dacia din Maroc. Acolo pui maşina direct în vapor, este portul la câţiva kilometri de fabrică, nu ca în România, unde Guvernul poate gândi să dea prioritatea la Bucureşti-Alexandria decât la Piteşti-Sibiu”, a mai spus Traian Băsescu.
Președintele consideră că tronsonul Piteşti-Sibiu trebuie făcut cu prioritate, altfel Coridorul IV este înterupt.
„Degeaba vin pe autostradă până la Piteşti şi de acolo înfund traficul într-o singură bandă. Degeaba plec de la Sibiu mai departe dacă până la Sibiu mă târâi pe o singură bandă şi cu tranzitul şi cu propriul transport”, a menţionat el.