Top 10 cele mai mari câștiguri din Bucureşti: Un avocat câștigă câte 12.500 euro pe zi

Publicat: 15 01. 2016, 21:23
Foto: zhd.ro

În fruntea clasamentului celor mai mari câștiguri din București, se află un avocat din Sectorul 1 al Capitalei Conform datelor, bărbatul a câștigat în decurs de un an 4,5 milioane euro brut, adică peste 12.500 euro zilnic. Această sumă a fost declarată înaintea plătirii taxelor și impozitelor la stat. În cazul în care avocatul a lucrat non stop, inclusiv în weekend, ar însemna că a obţinut în fiecare oră câte 521 euro, scrie b365.ro.

Acestea sunt ultimele date disponibile la Fisc şi vizează venituri brute, adică înainte de plata taxelor şi impozitelor la stat. 

Al doilea loc în clasament este deținut de un consultant din Sectorul 4 care a obţinut 4,33 milioane euro brut într-un an. Iar pe ultimul loc în acest top este un consultant în afaceri şi management din Sectorul 2 care a încasat venituri brute de 3,76 milioane euro anual. 

Din datele obținute de la Fisc se mai poate observa că numai ocupanţii primelor cinci poziţii din top au venituri brute mai mari de 10 milioane de lei anual, ultimul din top fiind un avocat cu câştiguri brute de puţin peste 7 milioane lei pe an. 

TOP 10 al celor mai mari venituri declarate în Bucureşti în anul 2014, domeniul de activitate şi Administraţia de sector unde s-a făcut raportarea

1. Un avocat din Sectorul 1 a obţinut venituri brute de 19.966.371 lei 

2. Un consultant din Sectorul 4 a obţinut un venit brut de 19.248.197 lei

3. Un consultant în afaceri şi management din Sectorul 2 a obţinut venituri brute de 16.729.677 lei

4. Un bucureştean din Sectorul 3 care lucrează în domeniul juridic a obţinut un venit brut de 11.608.994 lei

5. Un avocat din Sectorul 2 a câştigat 10.034.905 lei

6. Un alt avocat din Sectorul 2 a luat 7.565.479 lei

7. Un bucureştean din Sectorul 2 a obţinut din cedarea folosinţei bunurilor 7.465.752 lei

8. Un bucureştean din Sectorul 4 a câştigat din transferul titlurilor de valoare suma de 7.445.323 lei

9. Un bucureştean din Sectorul 5 a obţinut din drepturi de proprietate intelectuală 7.392.055 lei

10. Un avocat din Sectorul 1 a luat 7.179.322 lei.