Teodor Baconschi: IBM va deschide o fabrică în România
Ministrul de Externe Teodor Baconschi a anunțat, marți, în cadrul conferinței de presă de la Washington de după semnarea acordului bilateral dintre România și Statele Unite, că gigantul IT american IBM va deschide o fabrică în România, potrivit Mediafax.
„SUA sunt deja unul dintre cei mai importanţi investitori străini în economia românească. Aşteptăm să creştem volumul acestora, incluzând deja luata decizie privind o fabrică IBM care va fi creată în România şi care este de aşteptat că va genera circa 3.000 de locuri noi de muncă„, a informat ministrul.
Volumul schimburilor economice dintre România și Statele Unite era cifrat, la data de 30 noiembrie 2010, la 1,328 miliarde de dolari.
La aceeași dată, investițiile americane în România erau estimate la 981.769 de dolari.