Taxa pe stâlp, reintrodusă de guvernanții din România. Cine vor fi cei mai afectați

Publicat: 31 03. 2025, 14:58
Actualizat: 31 03. 2025, 15:01
Palatul Victoria. Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Guvernul României readuce în discuție controversata „taxă pe stâlp”, după ce fusese deja eliminată în anul 2017. Această măsură generează îngrijorare în rândul investitorilor. Reintroducerea acestui impozit, programată pentru 1 ianuarie 2025, presupune aplicarea unei taxe de 1% asupra valorii nete a construcțiilor speciale deținute de sectorul privat și de 0,5% pentru cele aflate în proprietatea statului sau a administrațiilor locale.

Impunerea unei taxe suplimentare ar putea descuraja astfel de inițiative

Mediul de afaceri avertizează că această măsură ar putea descuraja investițiile și ar reduce competitivitatea firmelor românești în comparație cu alte companii europene. Daniel Apostol, directorul general al Federației Patronale a Energiei (FPE), susține că impactul va fi resimțit în multiple domenii, nu doar în energie, ci și în agricultură, telecomunicații și producția de energie regenerabilă, potrivit Observator News.

„Gândiţi-vă la agricultori, gândiţi-vă la telecom, gândiţi-vă la energie, la tot ce înseamnă regenerabile, că ridici o eoliană, că ai făcut un parc fotovoltaic, că ai un transformator pus undeva, figurează drept construcţie specială. Acest impozit este departe de a aduce beneficii statului. Lucrăm la nişte calcule prin care vom demonstra că nici măcar bugetul public nu are de câştigat, pe termen mediu, din aplicarea unui astfel de impozit”, a explicat Daniel Apostol.

Un studiu arată că o investiție de un miliard de euro în industria petrolului și gazelor ar putea contribui la o creștere de 5,8 miliarde de euro a PIB-ului în următorii zece ani, menținerea și crearea a 43.500 de locuri de muncă și o creștere de 3,1 miliarde de euro a veniturilor bugetare. Impunerea unei taxe suplimentare ar putea însă descuraja astfel de inițiative.

Ministerul Finanțelor lucrează la stabilirea normelor de aplicare, dar incertitudinea persistă. În acest context, antreprenorii fac apel la autorități pentru reconsiderarea măsurii, subliniind riscurile pe care le implică asupra economiei naționale.

„Ce se întâmplă cu taxa pe stâlp acum?”

„Dacă am aplica impozitul pe construcţii speciale (taxa pe stâlp, n.r.) la valoarea 1 miliard de euro, ce înseamnă 1%? (…) O sumă considerabilă, care ar trebui plătită de cel care îşi asumă investiţia. Cine îşi mai asumă o astfel de investiţie? Sunt companii care poate au putere financiară şi îşi asumă o astfel de investiţie cu riscul acestor hiperfiscalizări sau sunt companii care nu vor putea şi renunţă la investiţie. Ce se întâmplă cu taxa pe stâlp acum? Suntem în dialog cu Ministerul de Finanţe. Noi am trimis adrese cu luări de poziţii prin care am argumentat de ce considerăm neavenit acest impozit, incorect enunţat, încă nu ştim dacă va fi 1% la valoarea contabilă iniţială a investiţiei, ceea ce ar fi dezastros, sau se va lua în calcul deprecierea în timp a clădirii, deprecierea ei contabilă, valoare la zi a unui baraj construit acum x ani. Încă nu ştim, se lucrează la norme. Avem semnale, nu foarte formale că „acest se lucrează” are menirea să contureze soluţii cât mai raţionale. Deocamdată ne confruntăm cu această situaţie, există o ordonanţă de urgenţă care prevede aplicarea unui nou impozit care va fi destructiv pentru foarte multe investiţii, în multe sectoare economice, nu vorbesc doar în numele producătorilor de energie”, a menţionat Daniel Apostol.