„Taxa pe soare”, o „secure deasupra capului prosumatorilor”. Cristina Prună (USR): PSD și PNL vor să strice ce funcționează. E lipsă de respect față de oamenii care fac bine acestei țări (VIDEO)
Guvernul are în analiză un set de taxe și impozite noi, care s-ar putea aplica de anul viitor, potrivit unor surse. Ne-am putea trezi cu o taxă pe carbon, un impozit progresiv pe venituri și un impozit mai mare pe proprietăți.
Taxa pe soare e și ea o găselniță a PSD-PNL. Deputata USR Cristina Prună atrage atenția că, prin aceasta, coaliția practic îi pedepsește pe cei care produc energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice, energie considerabilă care chiar ajută țara.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.
Cristina Prună, despre taxa pe soare
„Taxa pe soare e, de fapt, o poveste mai veche și înseamnă, pe scurt, taxe care ar putea fi aplicate prosumatorilor de energie, adică acelor oameni și firme care și-au instalat panouri fotovoltaice pe acoperiș, pe hale, tocmai pentru a-și reduce facturile la energie, mai ales că am trecut printr-o criză energetică care, de fapt, nu s-a terminat.
S-a introdus această taxă sub pretextul transpunerii unei directive europene dar, săptămâna trecută, Comisia Europeană a dat un răspuns unei asociații a prosumatorilor din România, spunând că, de fapt, nu există obligativitate, nu trebuie nici măcar să apară în legea românească posibilitatea introducerii acestei taxe. Ela latintudinea României, dar Guvernul și actuala majoritate par că vor să lase acolo posibilitatea, tocmai în ideea că vor putea să aplice această taxă”, a declarat deputata USR.
Câtă energie produc prosumatorii
„Va fi această secure deasupra capului prosumatorilor, ceea ce e evident greșit, că prosumatorii au fost cei mai mari investitori în producția de energie în ultimii doi ani. Avem 1,5 gigawatti instalați, cu perspectivă de a ajunge la 2 până la mijlocul acestui an. Asta înseamnă puterea instalată în cele două reactoare de la Cernavodă, deci ar fi mare păcat să avem această taxă și arată că Guvernul vrea să strice ce funcționează. Trebuie să ne descotorosim de această atitudine față de oamenii care-și investesc resursele lor private. Nu există respect al statului față de oamenii care fac bine acestei țări”, a mai afirmat deputata USR Cristina Prună.