TAROM, din rău în mai rău: Numărul zborurilor întârziate, în creştere. Compania plătește despăgubiri de milioane de euro

TAROM, din rău în mai rău: Numărul zborurilor întârziate, în creştere. Compania plătește despăgubiri de milioane de euro
Foto: Facebook/ Tarom

Cei care călătoresc des cu avionul ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege compania aeriană. Numărul zborurilor întârziate la Tarom este în creştere, iar compania plăteşte anual despăgubiri de jumătate de milion de euro, informează B1 TV.

Doar în anul 2018, numărul curselor întârziate ale Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Tarom a crescut cu o treime faţă de anul anterior. Astfel, Tarom a înregistrat, doar anul trecut, aproape 3.700 de zboruri întârziate. Numărul este cu peste 900 de mai mare decât în 2017, respectiv cu 33%.

Ca o justificare a acestei situaţii, compania susţine că în majoritatea cazurilor este vorba despre motive neimputabile transportatorului, precum condiţiile meteorologice nefavorabile, restricţiile de trafic aerian sau defecţiuni tehnice.

Nici în 2019 problema nu s-a rezolvat. Astfel, în primele 5 luni, Tarom a înregistrat peste 1.200 de zboruri întârziare, dintre care peste 300 au fost din motive neimputabile companiei. Doar 0,5% din aceste întârzieri au fost de peste 3 ore. Cursele anulate au reprezentat 0,4 procente din totalul zborurilor Tarom.
Dacă un zbor are o întârziere de cel puţin 3 ore, pasagerii trebuie să ştie că au dreptul la compensaţii financiare. O excepţie de la această regulă sunt cazurile de forţă majoră.

Anual, Tarom plăteşte despăgubiri de peste jumătate de milion de euro.

Tarom nu este singura firmă de transport campioană la întârzieri şi zboruri anulate. Pe această listă se regăsesc şi companiile low cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair, potrivit firmelor specializate în despăgubiri.

În plus, Tarom a coborât şase poziţii, pe locul 55 din 72, în topul mondial al companiilor aeriene. Acest clasament este stabilit în funcție de punctualitate, servicii și modul de gestionare a cererilor de compensații din partea pasagerilor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)