Copreședintele ALDE a reacționat după avertismentele Comisiei Europene, potrivit cărora deficitul bugetar anul acesta va sări pragul de 3%. Călin Popescu Tăriceanu a dat asigurări că deficitul nu va depăși această limită și a susținut că, oricum, el nici nu a reținut acest aspect din raportul instituției europene.
”Deficitul bugetar pe 2017 va fi puțin mai mare decât anul trecut, dar nu va depăși limita de 3%. Am discutat acest lucru la dezbaterea pe buget, am considerant că e nevoie de o alocare suplimentară de fonduri pentru investiții, pentru ca România să nu-și bazeze creșterea economică numai pe motorul consumului, ci și pe investiții.
Eu nu am reținut că ar va fi un deficit de 3,6, ci că e de presupus, probabil, o creștere a unor prețuri, dar nu vreau să intru în acest subiect, pentru că nu vreau un astfel de dialog cu Comisia Europeană”, a declarat președintele Senatului.
În cea mai recentă prognoză a Comisiei Europene, dată publicității luni, instituția avertizează că, pe fondul relaxării fiscale și a creșterilor de salarii și pensii, deficitul bugetar pe care România îl va înregistra în acest an va fi de 3,6% din PIB, iar în 2018 de 3,9%, deși nivelul maxim acceptat de Uniunea Europeană este de 3%.
De asemenea, C.E. mai estimează o creștere economică de 4,4% în 2017 pentru România, deși Guvernul Grindeanu a avansat un procent de 5,2.