Eveniment - 17 nov, 11:40
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a vorbit la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV, despre bugetul de anul viitor, precizând că acesta va fi constituit pe un curs mediu de 4,3 lei/euro, cu 9 bani peste cel din acest an, potrivit Mediafax.
„Nu vreau să dau o cifră greșită, dar undeva în jurul cifrei de 4,3, dacă nu mă înșel”, a declarat Tănăsescu.
Reprezentantul României la FMI a declarat că moneda națională a rămas stabilă în această perioadă de tensiuni pe plan internațional, menționând că „pentru perioada următoare sunt ferm convins că cursul va avea aceeaşi stabilitate”.
Leul s-a apreciat, vineri, cursul închizând săptămâna sub 4,32 lei/euro, în contrast cu deprecierea valutelor din regiune.