Marcel Boloș a confirmat că decizia în procesul privind Roșia Montană va fi comunicată vineri
UPDATE: Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a confirmat că decizia în procesul privind Roșia Montană va fi comunicată vineri.
„Am fost înștiințați că în cursul zilei de vineri se va pronunța decizia de către instanța arbitrală internațională. Așteptăm să vedem care va fi această decizie și urmează mai apoi să ne formulăm strategia de negociere și în funcție de cum vor fi coordonatele acestei strategii de negociere vom parcurge etapele necesare pentru a ajunge la un consens cu beneficiarii acelei decizii”, a declarat Marcel Boloș pentru Digi 24.
Știrea inițială: Guvernul României a fost anunțat că decizia din procesul privind Roșia Montană va fi comunicată vineri, spun sursele G4Media.ro.
Variantele Guvernului pentru achitarea eventualelor despăgubiri
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat că Guvernul are mai multe variante pentru achitarea eventualelor despăgubiri, inclusiv una nemonetară și una de plată în rate.
„Poate, totuși, avem și surpriza a unei decizii nemonetare. E limpede că această decizie nemonetară – din punct de vedere al efortului bugetar – ar fi mai ușor de implementat. E posibil să se țină cont de faptul că această licență de exploatare a resursei noastre de aur e încă în vigoare”, declara ministrul Marcel Boloș la Digi 24.
Ar mai fi și opțiunea unei contestații pe cale extraordinară de atac, dar o astfel de soluție are șanse minime de reușită pentru statul român, în condițiile în care decizia este definitivă și executorie, aplicându-se din momentul pronunțării.
O eventuală amânare a plății, fie ea ca urmare a contestației sau a eșalonării plății, ar putea genera o altă problemă pentru Guvern. Orice zi de întârziere a datoriei presupune dobânzi foarte mari, având în vedere că suma la care autoritățile se așteaptă să le plătească este de pe 2 miliarde de euro, spun sursele G4Media.
Ce spunea Marcel Ciolacu despre procesul privind Roșia Montană
Premierul declara pe 1 februarie că s-a obișnuit să suporte „notele de plată (…) pentru toate tâmpeniile făcute de către alții”.
Întrebat dacă se așteaptă ca România să piardă procesul și să fie nevoită să plătească 2 miliarde de euro, Marcel Ciolacu afirma: „Cred că v-ați obișnuit, pentru că eu cel puțin m-am obișnuit ca notele de plată să-mi vină mie, ca și prim-ministru, pentru toate tâmpeniile făcute de către alții. După vaccinuri – şi astăzi fac ședință de Guvern ca să contractăm o firmă de avocați să ne putem apăra, ca și alte state din Uniunea Europeană, înțeleg că până pe data de 10 va veni și o decizie definitivă în cazul Roșia Montană”.
„Oricum, vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces, am să vi le pun la dispoziție și românii să știe foarte clar cine a greșit în această speță”, mai spunea premierul.