Sunlighthouse, locuința viitorului: Produce de patru ori mai multă energie „verde” decât consumă (VIDEO)
Compania Velux România a prezentat, vineri, în cadrul Convenţiei Române de Iluminat, o serie de soluţii pentru valorificarea energiei bazate pe lumina naturală, printre care şi Sunlighthouse, prima casă unifamilială fără emisii de carbon din Austria, care produce de patru ori mai multă energie naturală decât consumă, informează Green Report.
„Casa a fost construită în apropiere de Viena. Am încercat să aducem cât mai multă lumină în interior. Acoperişul său este unul energetic şi produce mai multă energie decât are nevoie casa. Am calculat toate materialele din aceasta casă, am folosit lemn natural, cauciucuri reciclate, iar ventilaţia este naturală”, a declarat arhitectul austriac Juri Troy, care a prezentat proiectul Sunlighthouse, una dintre Casele Active construite de grupul Velux, fiind al treilea experiment Model Home 2020.
Arhitecţii şi specialiştii în soluţii de iluminat îşi propun să stabilească noi standarde în materie de proiectare şi evaluare a clădirilor, pe baza unor surse de energie regenerabilă prin care consumul să fie controlat în funcţie de necesităţi.
Această nouă locuinţă a viitorului oferă un factor de lumină naturală de patru ori mai mare decât cerinţele generale. În ceea ce proveşte sistemul de ventilaţie, în perioadele reci, instalația cu recuperare de caldură asigură un climat interior sănătos, iar primavara se activează programul de aerisire automată prin intermediul ferestrelor.
Senzorii amplasați pe pereții exteriori și în interiorul clădirii controlează calitatea aerului, putând controla deschiderea sau închiderea automată a ferestrelor. Panourile fotovoltaice amplasate pe acoperiş furnizează energie electrică, în timp ce încălzirea apei calde menajere este realizată în mare parte prin intermediul panourilor solare termice.
Costurile unei asemenea locuințe depășește cu 20-30% costul unei case normale. Locuința ce se poate susține singură din punct de vedere energetic a costat 850.000 de euro, din care 250.000 de euro reprezintă doar prețul terenului.