Summit-ul de la Bruxelles: Nu se mai revizuiește tratatul UE. Negocierile, blocate de Marea Britanie
Liderii europeni au renunţat la proiectul de modificare a Tratatului UE după ce negocierile au fost blocate de Marea Britanie, scrie AFP. Deși se urmărea revizuirea tratatelor UE în vederea unei discipline economice mai riguroase, la finalul primei zile de discuții s-a ajuns doar la un acord parțial.
Astfel, liderii „vorbesc despre un tratat al celor 17 ţări” din zona euro, dar care va fi deschis pentru alte state care vor dori să adere, respectiv ţările din Europa de Est, care urmează să adopte moneda comună într-un viitor apropiat.
”Am fi preferat un acord al celor 27 (n.r., de state membre), dar acest lucru nu a fost posibil având în vedere poziţia prietenilor noştri britanici”, a declarat Nicolas Sarkozy, referindu-se la faptul că Marea Britanie a preferat să stea departe de discuțiile legate de problemele financiare ale Uniunii.
Acordul UE ”nu este în interesul Marii Britanii” a motivat primul ministru britanic, David Cameron, decizia luată. Cameron a explicat că nu va prezenta parlamentului britanic propunerile UE.
Citeşte AICI mai multe despre negocierile de la Bruxelles
Principala condiţie britanică, potrivit unor diplomaţi, era să obţină posibilitatea de a bloca legile UE privind supravegherea financiară paneuropeană în cazul în care Londra considera că „interesul naţional era ameninţat”. Marea Britanie cerea un protocol în tratate care să permită exonerarea Marii Britanii de la un anumit număr de reglementări cu privire la serviciile financiare, a explicat și Sarkozy.
Printr-o astfel de derogare, Marea Britanie ar fi putut cere ca orice decizie adoptată de reprezentanţii Parlamentului European să fie examinată la nivelul cel mai înalt, cel al şefilor de stat şi de Guvern (Consiliul European), unde ar fi trebuit să obţină sprijin unanim. Londra ar fi avut astfel de facto un drept de veto.
Poziția intransigentă a lui Cameron, care s-a a ținut să apere exclusiv interesele Marii Britanii a fost susținută de partidele politice din regat, care fac presiuni asupra primului ministru pentru a se decide dacă țara rămâne sau nu în Uniunea Europeană, scrie scotsman.com. În acest sens, Edward Leigh, membru al Partidului Conservator din Marea Britanie, a cerut chiar și organizarea unui referendum.
La conferința de presă de după prima zi de discuții, David Cameron nu a părut în nicun fel deranjat de poziția exprimată, relatază The Mirror.
”M-am văzut nevoit să fiu foarte strict în ce privește interesele Marii Britanii, ceea ce a fost foarte dificil într-o încăpere în care ești presat să semnezi lucruri pe care alții le consideră a fi în interesul tău” a spus Cameron.
Consiliul European a decis vineri dimineaţă modificarea tratatului de la Lisabona doar în ceea ce priveşte cele 17 state membre ale zonei euro, la tratative urmând a lua parte și statele non-euro. Termenul limită pentru revizuirea tratatului de la Lisabona a fost prevăzut pentru martie 2012.
Acordul va putea include 25 sau 26 dintre cele 27 de state UE, poate numai cu excepţia Marii Britanii.
Danemarca, stat care alături de Marea Britanie este singura dintre cele zece ţări ce dispune de o clauză de exceptare de la zona euro, a anunţat că este dispusă să se asocieze acordului, potrivit unei surse guvernamentale.
În plus, statele din zona euro intenționează să acorde FMI 200 de miliarde de euro, banii urmând să fie folosiți pentru susținerea țărilor UE cu probele financiare, a precizat președintele francez Nicoas Sarkozy.