Uniunea Europeană trece în aceste zile prin momente cruciale. După o săptămână plină de avertismente și presiuni, a venit momentul deiciv. La summitul care are loc joi și vineri la Bruxelles, liderii statelor membre trebuie să ajungă la un consens în ceea ce priveşte rezolvarea crizei din zona euro.
Şefii de stat şi de guvern din UE vor încerca să pună la punct instrumente financiare de salvare viabile, dar şi reguli fiscale mai stricte pentru toate statele din uniune.
România va propune în cadrul summitului revizuirea şi completarea protocolului 12 al tratatelor Uniunii, care vizează procedura aplicabilă a deficitului excesiv.
Preşedintele Traian Băsescu a acuzat din nou faptul că ţara noastră plăteşte o factură grea din cauza lipsei deciziilor convingătoare în Zona Euro.
„Suntem afectaţi. România plăteşte o factură grea a întârzierii deciziilor convingătoare în zona euro”, a spus președintele.
Dac ar fi adoptată soluţia propus de România, UE ar avea astfel posibilitatea de a declanşa pentru statele membre procedura de deficit excesiv care, în cele din urmă, ar putea restricţiona accesul ţării în cauză la fondurile europene.
Sarkozy și Merkel, ultimatum pentru statele UE
Într-o scrisoare deschisă către preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, Nicolas Sarkozy și Angela Merkel au dat un ultimatum celor 27 de guverne ale Uniunii Europene spunând că trebuie să decidă dacă acceptă ca Bruxelles-ul să joace un rol mai important în stabilirea bugetelor naţionale. Dacă unele ţări decid să nu participe, cele 17 state din zona euro vor merge singure pe calea spre o uniune mai integrată prin semnarea de înţelegeri în afara tratatelor europene.
Cei doi lideri europeni sunt hotărâți ca la summit-ul ce se va desfășura la finalul acestei săptămâni la Bruxelles să găsească o soluție clară pentru controlarea crizei financiare din zona euro.
Sarkozy și Merkel cer schimbarea tratatului Uniunii Europene astfel încât statele care nu respectă limita unui deficit bugetar de maximum 3% să fie automat sancţionate. Cei doi au anunţat că au un plan pentru salvarea zonei euro şi că vor face propuneri în acest sens la summitul de vineri, de la Bruxelles.
Englezii pariază pe dispariția zonei euro
Casa britanică de pariuri William Hill a oferit miercuri posibilitatea unor pariuri cu privire la dispariția euro și la numele țărilor care ar urma să părăsească zona euro, infromează Economic Voice. Pentru dispariția zonei euro, casa de pariuri a propus o cotă de 3/1, una din previziuni fiind că Grecia va fi primul stat care va renunța la moneda europeană, urmată de Italia.
Printre pariuri se numără și înfrângerea lui Nicolas Sarkozy în alegerile prezidențiale din 2012.