Sulfina Barbu: Nu exclud scenariul privind neindexarea pensiilor în 2012
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat că există posibilitatea ca în 2012 pensiile să nu mai fie indexate, nici măcar cu rata inflației, relatează Mediafax.
Cu toate că fostul ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu susținea că pensiile ar trebui înghețate în 2012, Sulfina Barbu a spus că încă nu se poate pronunța, întrucât în Guvern încă nu s-a discutat acest subiect.
“După ce vom avea datele complete din punct de vedere economic, vom ști ce vom face. Orice poltician își dorește să dea vești bune, dar trebuie să ne raportăm la realitățiile economice și la resursele pe care România le are la dispoziție. Nu pot să dau acum un răspuns tranșant. Trebuie să vedem exact datele pe anul viitor”, a spus Sulfina Barbu.
Întrebată dacă exclude totuşi acest scenariu, ministrul Muncii a spus că nu este exclus dacă datele economice vor arăta că acest lucru se impune.