Suedia, Cehia și Ungaria vor semna tratatul UE. Marea Britanie, singura care nu participă la acord

Suedia, Cehia și Ungaria vor semna tratatul UE. Marea Britanie, singura care nu participă la acord
Foto: reuters.com

Suedia, Cehia şi Ungaria s-au alăturat celorlalte 23 de state care vor semna tratatul de guvernanţă fiscală, singura ţară din UE care nu participă la acord fiind astfel Marea Britanie, potrivit unei variante în lucru a comunicatului de la finalul summit-ului UE de joi şi vineri, citată de Reuters.

„Şefii de stat sau de guvern din Bulgaria, Cehia, Danemarca, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Suedia au indicat posibilitatea de a participa la acest proces (încheierea unui nou tratat – n.r.), după consultarea parlamentelor, acolo unde este cazul”, se spune în document.

După sesiunea de discuţii de joi, statele din zona euro şi alte şase ţări non-euro, printre care şi România, îşi exprimaseră acordul pentru încheierea unui nou tratat privind guvernanţa fiscală. Suedia şi Cehia indicaseră că trebuie să consulte parlamentele înainte de a lua o decizie.

Tratatul presupune în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european. Documentul ar trebui semnat cel târziu în martie anul viitor, potrivit unui comunicat al Consiliului UE care rezumă discuţiile de joi.

Vezi AICI mai multe despre acordul Uniunii Europene

Decizia pare să izoleze şi mai evident Marea Britanie, care şi-a folosit joi dreptul de veto pentru a bloca modificarea Tratatului UE.

Bugetele vor trebui să fie echilibrate sau pe excedent, prevedere care va fi considerată respectată dacă deficitul structural anual nu va depăşi 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB) nominal.

Vezi AICI mai multe despre poziţia Marii Britanii

                       

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)