Studiu Mercer: Bucureștiul, pe locul 178 în clasamentul modial al celor mai scumpe orașe pentru expați

Studiu Mercer: Bucureștiul, pe locul 178 în clasamentul modial al celor mai scumpe orașe pentru expați
Foto: go4it.ro

Potrivit unui studiu Mercer, Bucureștiul a coborât nouă locuri, ajungând pe poziția 178, în topul celor mai scumpe 207 orașe de locuit pentru expați, informează Ziarul Financiar.

Cercetarea, realizată în luna martie, vine după ce în anul precedent leul a cunoscut o apreciere cu 20% față de dolar și după primul trimestru al acestui an, când deprecierea a fost de circa 10%. „Ca rezultat al slăbirii monedelor locale faţă de dolarul american, cele mai multe oraşe din Europa de Est şi Centrală au scăzut (…) în clasament. Praga (142), Budapesta (170) şi Minsk (200) au scăzut cu 50, 35 şi, respectiv, 9 locuri, cu toate că preţul chiriilor s-a menţinut în aceste localităţi. Şi Bucureştiul se află în această situaţie (…). Sofia şi Belgradul urmează trendul şi ajung pe poziţia 187, respectiv, 196, rămânând în continuare mai ieftine decât Bucureştiul. Varşovia prezintă de asemenea o scădere a costurilor de întreţinere şi ajunge pe 175, de pe poziţia 142 în 2014”, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă.

Astfel, costurile aferente transportului, locuinţei, ali­men­telor, hainelor, apa­ra­tu­rii casnice şi ale serviciilor de divertisment sunt mai ieftine în Bucureşti decât în multe alte oraşe ale lumii, însă managerii avertizează că aceste costuri ar putea crește pentru expații din București. Orașul referință al studiului este New York.

Mercer este o companie globală de consultanţă în sănătate, remuneraţie şi cariere şi este reprezentată pe piaţa din România de compania soră Mars.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)