Studiu: Aproape unu din trei americani a fost sărac între 2009 și 2011

Studiu: Aproape unu din trei americani a fost sărac între 2009 și 2011
Foto: businessinsider.com

Aproape unu din trei americani s-a confruntat cu sărăcia timp de cel puţin două luni în cursul recesiunii economice, potrivit unui studiu al Biroului de Recensământ publicat miercuri, relatează AFP.

Conform acestui studiu, 31,6% dintre americani au cunoscut sărăcia timp de cel puţin două luni în perioada 2009-2011, cu 4,5 puncte procentuale mai mulţi decât în anii 2005-2007.

„Când oamenii văd statistici despre sărăcie, cred că aceste persoane au fost sărace toată perioada”, însă „acest studiu ne permite să observăm cum intră sau ies persoanele din sărăcie”, a subliniat Ashley Edwards, o analistă la Biroul de Recensământ, citată în comunicat.

În timpul recesiunii, americanii s-au confruntat cu sărăcia pe o perioadă mediană de 6,6 luni, în comparaţie cu cele 5,7 luni în cursul perioadei precedente.

Între ianuarie şi februarie 2009, 37,6 milioane de americani erau afectaţi de sărăcie, însă mulţi au ieşit din această situaţie. În total, 12,6 milioane de americani, adică 35,4%, care erau săraci în 2009, nu mai erau săraci în 2011. În schimb, 26,4% au rămas în această situaţie timp de aproape trei ani (34 de luni).

Invers, alţi americani au devenit săraci în timpul crizei. Aproximativ 13,5 milioane de persoane, adică 5,3% din populaţie, care nu erau săraci în 2009, au devenit săraci în 2011.

În aceeaşi perioadă, 44% dintre americani au ieşit din sărăcie după patru luni, iar pentru 15,2% dintre americani sărăcia a durat peste un an.

Durata mediană a sărăciei este mai mare în gospodăriile mamelor celibatare (8,4 luni) decât cea a gospodăriilor cuplurilor căsătorite (5,6 luni).

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)