Statul român trebuie să plătească despăgubiri de 66 milioane de euro către GDF Suez. Președintele ANRE, încrezător că va câștiga procesul cu distribuitorul de gaze, la recurs
Statul român are de plătit despăgubiri record către francezii care dețin compania GDF Suez Energy, cel mai mare furnizor local de gaze naturale, după ce firma a câștigat un proces intentat ANRE.
Suma despăgubirilor pe care România trebuie să le plătească este de 66 de milioane de euro.
GDF Suez a cerut în instanță în septembrie 2012 plata unor costuri nerecuperate din perioada 2008-2011, în jur de 300 de milioane de lei. Din 2012 până acum, francezii și-ar fi recuperat o parte din sumă, dar nu de la stat, ci de la consumatori, scrie Adrian Mîrșanu.
ANRE va ataca hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, iar șeful Autorității Nicolae Havrielt este de părere că ca câștiga procesul având în vedere că GDF și-a recuperat o parte din cei 300 de milioane de lei.
În această situație s-a ajuns din cauza unei hotărâri a guvernului potrivit căreia unele companii au beneficieze, în perioada februarie 2008- decembrie 2010, doar de gaze din producția internă, mult mai ieftine decât cele din import.
La vremea respectivă, gazele costau din producția internă costau 160 dolari/mia de metri cubi, în timp ce din import erau achiziționate cu circa 380 dolari/mia de metri cubi. Ulterior, gazele din import au ajuns chiar și la 590 dolari/mia de metri cubi.
Astfel, InterAgro, cel mai mare consumator, beneficia de mare parte din producția internă de gaze, iar cantitățile de gaze din producția internă disponibile pe piață au fost reduse. În aceste condiții, GDF Suez și E.ON au fost obligate să achiziționeze cantitățile necesare de gaze din import, la prețuri mult mai mari decât de pe piața internă. Însă, pentru a ține pe loc prețurile la consumatorii finali reglementați, costurile mai mari cu achizița gazelor din import nu au fost recunoscute de ANRE. Practic, Autoritatea a refuzat să recunoască aceste costuri în facturile consumatorilor finali. Se poate spune că a fost tot o decizie politică, ANRE supunându-se Guvernelor Tariceanu și Boc. În 2012, ANRE a fost dată în judecată. În final, tot consumatorii finali au fost cei care au trebuit să suporte costurile deciziilor politice din perioada 2008-2010.
Într-un comunicat al procuroriilor DIICOT în acest caz se arată că:
„În perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, VARUJAN VOSGANIAN, si in perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, VIDEANU ADRIEAN, in calitate de ministri, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern un numar de 6 Ordine, respectiv trei Memorandumuri, in scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infractional constituit de catre suspectul IOAN NICULAE si au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate nationala de interes strategic) in interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordand discount-uri comerciale substantiale la livrarea de gaze naturale catre SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum si gaze naturale exclusiv din productia interna, cu nerespectarea dispozitiilor legale si in conditiile in care SC INTERAGRO SA inregistra debite istorice la plata gazelor consumate.
Astfel, demersurile ministrilor VARUJAN VOSGANIAN si VIDEANU ADRIEAN s-au realizat in conditiile in care SC INTERAGRO SA inregistra o datorie reprezentand cca. 70% din bugetul anual al societatii nationale, fiind grav afectate principalele activitati ale SNGN ROMGAZ SA, societatea nationala fiind transformata practic intr-un furnizor al unui client privat privilegiat si fiind pus in pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale.
In cauza exista suspiciunea rezonabila ca prin activitatea ministrilor VARUJAN VOSGANIAN si VIDEANU ADRIEAN, respectiv prin vanzarea preferentiala catre SC INTERAGRO SA a unor cantitati masive de gaze naturale, aceasta societate a fost plasata intr-o veritabila pozitie de monopol pe piata gazelor naturale. Mai mult, SNGN ROMGAZ SA si MINISTERUL ECONOMIEI fiind entitati ale statului cu atributii in domeniul energetic, prin folosirea SNGN ROMGAZ SA in favoarea SC INTERAGRO SA, contrar scopului pentru care SNGN ROMGAZ SA a fost infiintata, s-au creat riscuri semnificative in planul securitatii energetice a ROMANIEI.
In Referate se mai retine ca SNGN ROMGAZ SA a livrat in aceasta maniera catre SC INTERAGRO SA gaze naturale din productia proprie in valoare de cca. 1.500.000.000 lei, respectiv cca. 500.000.000 USD, din care cca. 270.000.000 lei, respectiv cca. 92.000.000 USD reprezinta valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
Impozitul pe profit datorat bugetului de stat de catre SNGN ROMGAZ SA, aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate catre SC INTERAGRO SA, este de cca. 43.000.000 lei, respectiv cca.15.000.000 USD, iar TVA este de cca. 54.000.000 lei, respectiv cca. 19.000.000 USD.
Valoarea reducerilor comerciale de intreruptibilitate acordate catre SC INTERAGRO SA pentru achizitiile de gaze naturale din productia interna a SNGN ROMGAZ SA reprezinta un procent de cca. 51% din totalul de cca. 500.000.000 lei aferent reducerilor comerciale acordate consumatorilor eligibili cu statut de consumatori intreruptibili in perioada februarie 2008 – decembrie 2010.”