Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat pentru Digi 24 că statul român ar putea fi obligat să continue exploatarea de la Roșia Montană, în procesul deschis de Gabriel Resources la tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).
Ministrul Finanțelor nu a exclus posibilitatea unei decizii care să nu prevadă despăgubiri pentru Gabriel Resources, ci să oblige România să continue exploatarea.
„Poate, totuși, avem și surpriza unei decizii nemonetare”, a declarat Marcel Boloș.
El spune că ar „prefera” o astfel de decizie, decât una care să pună statul român în situația de a achita despăgubiri.
„E limpede că această decizie nemonetară – din punct de vedere al efortului bugetar – ar fi mai ușor de implementat. E posibil să se țină cont de faptul că această licență de exploatare a resursei noastre de aur e încă în vigoare (…). Sigur că din punct de vedere al efortului bugetar, decizia nemonetară ar fi mult mai ușor de dus la îndeplinire”, a mai spus ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la Digi 24.