Statele Unite: Numărul locurilor de muncă disponibile a atins un nivel record pentru ultimii 13 ani

Publicat: 12 08. 2014, 23:48
Foto: specialpublishing.com

Numărul de locuri de muncă disponibile în Statele Unite a crescut cu 94.000 posturi în iunie şi a ajuns la 4,67 milioane la finele lunii, atingând astfel cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, potrivit datelor prezentate marţi de Departamentul american al Muncii, informează Bloomberg.

Astfel, în sectorul rivat erau neocupate 4,21 milioane de locuri de muncă, cu 18% mai multe faţă de sfârşitul lunii iunie din 2013. Comparativ cu jumătatea anului trecut, numărul total al locurilor de muncă este, de asemenea, mai mare cu 18%.

În acelaşi timp, totalul angajărilor făcute în luna iunie a crescut la 4,83 milioane, înregistrând astfel cel mai înalt din 2008 până în prezent. Spre comparaţie, în decembrie 2007, când a început recesiunea economică, au fost înregistrate 5 milioane de angajări.

Peste 2,5 milioane de americani şi-au părăsit locul de muncă în iunie, ceea ce arată dorinţa angajaţilor de a-şi căuta un alt job, precum şi faptul că aceştia cred că vor găsi disponibil un alt post. Totodată, numărul concedierilor a scăzut de la 1,66 milioane în mai la 1,62 milioane.