Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) face publică lista celor 10.000 de beneficiari care au fost admiși pentru finanțare în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up Nation.
Anterior, surse din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat au declarat pentru B1.ro că se fac eforturi pentru a nu fi afectat numărul participanților la program, dar ar putea exista totuși o pierdere financiară în urma rectificării bugetare. (Detalii AICI)
NUNTA ANULUI ÎN ROMÂNIA! SIMONA HALEP A FOST DATĂ DE GOL! ALESUL ESTE CELEBRUL MILIONAR
1.400 de antreprenori români se zvonea că vor rămâne pe dinafară.
Ministrul Ștefan Radu Oprea a transmis, marți, antreprenorilor care au depus proiecte eligibile că vor primi finanțarea de care au nevoie.
BOMBĂ MONDENĂ! BORCEA A LUAT DECIZIA RADICALĂ DE DUPĂ GRATII! RĂMAS BUN, VALENTINA PELINEL
”Mă bucură interesul foarte mare pentru Programul Start-Up Nation și vreau să le transmit tuturor antreprenorilor care au depus proiecte eligibile că vor primi finanțarea de care au nevoie. Din experiența primei ediții a programului și din tendințele observate în această sesiune, cea mai mare parte a solicitărilor de rambursări are loc în etapele finale ale implementării programului. Astfel, MMACA va avea disponibile creditele bugetare necesare în ultima parte a anului 2019, deci programul se va derula fără sincope”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
Lista poate fi consultată aici: http://www.imm.gov.ro/2019/08/06/lista-celor-10-000-de-beneficari-care-au-fost-admisi-pentru-finantare-in-cadrul-celei-de-a-doua-sesiuni-a-programului-start-up-nation/.
EA ESTE CEA MAI SEXY FEMEIE DIN ARMATĂ! I-A INNEBUNIT PE TOȚI ȘI ACUM S-A DEZBRĂCAT PENTRU PREȘEDINTE! (GALERIE FOTO)