Standard & Poor’s reduce ratingul Spaniei aproape de junk

Publicat: 11 10. 2012, 16:45

Ratingul Spaniei a fost din nou retrogradat, până la nivelul BBB-, imediat superior celui caracterizat cu termenul „junk”, echivalent cu intrarea în incapacitate de plată.

Agentia de evaluare financiară Standard & Poor’s, care a dat comunicatul, a motivat decizia prin faptul că grava recesiune din aceasta ţară limitează posibilitatea guvernului de la Madrid de a lua măsuri pentru revigorarea creşterii economice.

Scăderea ratingului suveran al Spaniei reflectă opinia agenţiei americane că există riscuri semnificative pentru creşterea economică şi performanţă bugetară.