Standard&Poor’s a retrogradat ratingul Spaniei cu două trepte

Standard&Poor’s a retrogradat ratingul Spaniei cu două trepte
Foto: agerpres.ro

Agenția de rating Standard&Poor’s a retrogradat ratingul suveran al Spaniei la BBB+ cu perspectivă negativă, din cauza contracţiei economice şi problemelor sistemului bancar, scrie Reuters.

Anetrior, ratingul Spaniei era de A/A-1.

„Considerăm că au crescut riscurile faţă de performanţa şi flexibilitatea fiscală, datoria de stat, în special în lumina creşterii obligaţiilor financiare neprevăzute în buget care ar putea apărea”, se arată într-un comunicat al S&P.

Pe de altă parte, Moody’s atribuie Spaniei ratingul „AAA”, cu perspectivă negativă, iar Fitch califică spania la „A”, cu perspectivă negativă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`