Spania va cere ajutor de la UE pentru recapitalizarea băncilor, conform unor surse

Publicat: 08 06. 2012, 19:42
Foto: newsdaily.com

Spania va cere ajutor de la statele membre UE din zona euro pentru recapitalizarea băncilor țării, devenind cea de-a patra țară care să ceară asistență financiară de la începrea crizei datoriilor în Europa. Declarația apartine unor surse din Bruxelles și Berlin, și a fost făcută în cursul zilei de vineri pentru jurnaliștii de la Reuters.

Cinci înalți oficiali europeni și germani au declarat că trimișii miniștrilor de finanțe din zona euro vor ține o conferință sâmbătă dimineață pentru a discuta cererea de ajutor a Spaniei. Nu s-a fixat încă o sumă cu care aceasta să fie asistată.

Anunțul dacă va fi sau nu ajutată Spania va fi făcut sâmbătă după amiază, conform uneia din surse.

Una din sursele germane a declarat că trebuie să se ajungă la un acord înainte de alegerile din Grecia, care ar putea crea panică pe piețele bancare.

Vicepremierul spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, a declarat că guvernul trebuie să aibă cel puțin o estimare preliminară în legătură despre nevoile de capital ale băncilor înainte de a lua o decizie.

Cererea de ajutor ar fi o schimbare în politica Spaniei, care a declarat în repetate rânduri că nu are nevoie de ajutor, și vine în urma retrogradării rating-ului suveran al ei cu trei trepte, până la nivelul „BBB”, cu perspectivă negativă, din cauza costurilor pentru restructurarea și recapitalizarea sistemului bancar.

Spania va rămâne în recesiune în acest an şi în 2013, consideră Fitch, care se aştepta anterior la o revenire moderată anul viitor.