Sorin Oprescu: Subvenţia pentru căldură va fi plătită în continuare pentru toată lumea
Subvenţia pentru căldură va fi plătită în continuare de Primăria Generală pentru toată lumea. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că acordarea subvenţiilor pentru încălzire numai pentru bucureştenii cu venituri mici ar fi o măsură discriminatorie, potrivit unei hotărâri a Curţii Constituţionale.
În plus, edilul Capitalei a susţinut că o eventuală majorare a taxelor şi impozitelor locale în Bucureşti nu este oportună, însă o decizie în acest sens va fi luată după ce apare ordonanţa privind reactualizarea taxelor şi impozitelor.
„În continuare va fi pentru toată lumea, pentru că, o sa zâmbiți, mi-a răspuns Curtea Constituţională că este discriminare şi că şi eu trebuie să primesc subvenţie şi domnul Băsescu trebuie să primească subvenţie şi primul ministru trebuie să primească subvenţie şi toţi directorii generali. Mi-a spus că nu este constituţional, că fac discriminări. Plătesc la toţi cât oi putea, pe mine mă interesează să nu moară ăia în casă de frig care nu pot să-şi plătească”, a spus Oprescu, în cadrul emisiunii „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV.
Referitor la proiectul de Guvern prin care taxele şi impozitele locale pot fi mărite de la 1 ianuarie, primarul spune că o asemenea măsură ar aduce un beneficiu prea mic pentru primărie.
„Am dat în analiză la finanţişti, la contabili. Nu are niciun sens (majorarea taxelor şi impozitelor – n.r.). Beneficiul pentru Primărie e mic. (…) Eu nu-i mai încarc pe bucureşteni. Eu, personal, nu, dar o să dau în analiză, în Consiliul General”, a mai spus edilul.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf