Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a declarat, miercuri, că datorită unor investiții importate care necesită alocări de fonduri, bugetul Bucureștiului va fi rectificat, informează Agerpres.
„Avem buget, am atacat doar punctele cu investiţii care erau în derulare. Nu am atacat tot bugetul, el se închide. Sunt două sau trei puncte de unde s-au luat bani şi le alocăm bani. Este partea a doua la proiectul Liviu Rebreanu, participarea la un proiect european de mediu care nu este susţinut şi operaţiuni la şcoli – supravegherea împrejurimilor şcolilor. Am pregătit softul şi telecomunicaţiile şi mai trebuiau montate camerele de luat vederi, mai specializate care să menţină date, în zone de criminalitate marcate de poliţie„, a afirmat Oprescu.
După ce bugetul Primăriei Capitalei a fost adoptat pe 27 aprilie cu două amendamente ale grupului majoritar, USL, în valoare de 3,8 miliarde lei, acesta va suferi câteva modificări.
Aceste declarații ale ediului-șef vin după ce, la data la care a fost adoptat bugetul, a arătat faptul că luarea banilor bani, inclusiv de la proiecte de investiții aflate în faza finală, contravine normelor legale în vigoare.