Șomajul din UE și zona euro, la noi cote record în luna februarie
Ratele șomajului din UE și din zona euro au atins, în luna februarie, noi rate record, de 10,9% pentru cele 27 de state membre și de 12% în uniunea monetară.
Numărul persoanelor fără loc de muncă în zona euro a crescut cu 33.000 de persoane în luna februarie a acestui an, atingând un total de 19.07 milioane de șomeri, potrivit cifrelor Eurostat.
Spania a înregistrat cel mai ridicat şomaj din UE în ianuarie, de 26,3%, în timp ce Grecia, cu 26,4% în decembrie, nu a raportat date pentru primele două luni din acest an.
România a avut în februarie o rată ajustată sezonier de 6,7%, în scădere de la 7,3% în aceeaşi lună a anului trecut, dar în urcare de la 6,6% în ianuarie.
Cinci ţări nu au furnizat date pentru februarie, citează BBC News.
Cea mai mică rată a șomajului s-a înregistrat în Austria (4.8%) și Germania (5.4%), ambele țări având rata șomajului neschimbată din luna ianuarie.
Noile creșteri în aceste sectoare sunt semne ale ”economiei care este în continuare slăbită”, explica Jennifer McKeown de la Capital Economics.