Șomajul din Spania, la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani: Numărul persoanelor fără muncă a ajuns la 5 milioane

Publicat: 27 01. 2012, 19:30

Rata şomajului din Spania a ajuns la 22,85%, nivelul record pentru ultimii 17 ani, iar numărul persoanelor fără loc de muncă a depăşit un prag istoric de 5 milioane, în condiţiile în care ţara, aflată în pragul recesiunii, a multiplicat măsurile de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar.
       
Creşterea este dramatică în rândul tinerilor cu vârste sub 25 de ani, rata ajungând la 51,4%, în timp ce peste un milion şi jumătate de familii au toţi membrii în şomaj, transmite AFP.
       
În ultimele trei luni din 2011, în Spania au fost înregistraţi 300.000 de noi şomeri, numărul total al acestora ajungând la 5,27 milioane.
       
În aceste condiţii, rata şomajului, cea mai ridicată în rândul ţărilor industrializate, a atins cel mai înalt nivel după cel înregistrat în primul trimestru al anului 1995.
       
Şomajul din Spania s-a triplat în numai patru ani, de la un minim istoric de 7,95% atins în 2007.