Singurul salvamontist ieșit la pensie primește 1.400 de lei pe lună, după ce a salvat sute de vieţi

Singurul salvamontist ieșit la pensie primește 1.400 de lei pe lună, după ce a salvat sute de vieţi
Foto: Libertatea

Nicolae Mustea (65 de ani) este singurul salvamontist care a ajuns să iasă la pensie. După sute de vieți salvate, statul a considerat că o pensie de 1.400 de lei îi este suficientă. Asta în timp ce unii, precum chestorul Cornel Ciocoiu, ajung să primeasă simultan și un salariu de cel puțin 10.000 de lei și o pensie de circa 13.000 de lei. (Detalii AICI)

“Este foarte puţin. Nu poţi să mai faci salvare în munţi după 55 de ani, e demonstrat medical. Eu cumva am tras de mine, am reuşit, asta cu multe sacrificii. Nu e corect pentru mine, pentru cei care practică meseria asta”, a declarat Nicolae Mustea, pentru Libertatea.

Până la Revoluţie, salvamoniştii erau voluntari și de-abia în 2003 profesia de salvamontist a fost reglementată. Totuși, nici astăzi nu există norme de aplicare.

”De aceea, sunt pensionar la 65 de ani, iar în Europa pensionarea se produce la 55 – 58 de ani, cel târziu. Randamentul nu mai este același, chiar dacă dispui de o foarte mare tehnică. Nu mai poți fugi în rând cu colegii”, a explicat Mustea.

Sabin Cornoiu, directorul Salvamont România, spune că salvamoniştii au o viaţă grea pentru că sunt prea puţini pentru a fi băgaţi în seamă de guvernanţi şi de parlamentari. Meseriaşii din acest domeniu nu ajung la pensie pentru că nu rezistă fizic după 55 de ani decât rar, şi nici salariile nu sunt foarte mari, aşa că după 40 de ani, cei mai mulţi fac altceva. Un salariu de salvator montan este în jur de 2.500 de lei.

“Noi suntem aşa, de spectacol. Suntem buni de arătat cum intervenim şi salvăm pe cineva. În rest, suntem ai nimănui”, a mai spus resemnat Nicolae Mustea.

Acesta a mai precizat că și acum își mai ajută colegii când poate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:41 - Elena Lasconi: „Vreau să construim o Românie în care poți trăi din munca ta, în care ești respectat pentru munca ta, în care statul muncește pentru tine, nu tu pentru el! România intră într-o nouă etapă a istoriei” (VIDEO)
19:35 - Elena Lasconi: „Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările tuturor românilor”
19:26 - Șaptesprezece dispăruți după scufundarea unei ambarcațiuni turistice în Marea Roșie
19:20 - Bogdan Matei (PSD): „Este o perioadă extrem de complicată, care că nu ne dă foarte mult posiblitatea să avem atat de multe analize interne, pentru că avem alegeri parlamentare” (VIDEO)
19:12 - Andreea Marin, semnal de alarmă privind problemele de la secțiile de votare. „Am văzut oameni renunțând la a mai vota”
18:55 - Călin Georgescu a comparat victoria sa în primul tur al prezidențialelor cu Revoluția din 1989: „Ne-am recâștigat demnitatea și am luptat pentru a reface cultul onoarei și demnității” (VIDEO)
18:44 - Traian Băsescu: „Georgescu va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România” și „Doamna Lasconi trebuie să pună mâna pe carte”
18:41 - Reacția lui Călin Georgescu, după ce a fost acuzat de extremism: “Nu trebuie să alegem de partea cui suntem” (VIDEO)
18:40 - Victor Negrescu, după demisia lui Ciolacu: „Vom veni și cu o nouă abordare în felul în care comunicăm” (VIDEO)
18:30 - Călin Georgescu: Noi nu am avut o campanie electorală, ci am avut o chemare / Partidele trebuie să își regăsească scopul. Nu de la Bruxelles vine suferința, ci din sufletul țării noastre (VIDEO)