Sindicaliștii de la Nokia încep negocierile pentru plățile compensatorii

Publicat: 29 09. 2011, 17:32
Foto: rfi.ro

Sindicaliștii de la fabrica Nokia de la Jucu vor începe, luni, negocierile privind plățile compensatorii în cazul disponibilizării angajaților, informează Mediafax.

Angajații au fost luați prin surprindere și s-au declarat șocați de

Am primit vestea închiderii fabricii ca un trăsnet. Am fost şocaţi, pentru că nu ne-am aşteptat. Nu a transpirat nimic. Ne doare această decizie şi ne gândim cum să trecem mai uşor peste acest lucru. De luni vom începe negocieri cu conducerea Nokia de la Jucu pentru a vedea cuantumul plăţilor compensatorii pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi”, a declarat Valentin Ilcaș, președintele sindicatului „Nokia Metal”.

Reprezentanții Nokia au anunțat, joi, că fabrica de la Jucu va fi închisă, 2.200 de angajați urmând să își piardă locul de muncă.

Motivația companiei finlandeze este eficientizarea grupului și reducerea costurilor.