În februarie 2019 alimentele s-au scumpit cu 2,59%, mărfurile nealimentare cu 1,20%, iar serviciile cu 1,12%, comparativ cu decembrie 2018, se arată îndatele Institutului Naţional de Statistică (INS), de marţi.
Din rândul mărfurilor alimentare, cea mai mare scumpire au suferit-o cartofii, al căror preţ este cu 21% mai mare decât în decembrie 2018.
Dar şi mărfurile nealimentare s-au scumpit, pe primul loc situându-se combustibilii, pentru care se plăteşte cu 2,66% mai mult comparativ cu decembrie 2018.
De asemenea, serviciile s-au scumpit cu 1,12% faţă de decembrie 2018, cel mai mult crescând preţurile telefoniei, care sunt cu 2,04% mai mari faţă de decembrie 2018.
Au existat, însă, şi câteva ieftiniri.
Astfel, încălţămintea din piele s-a ieftinit cu 0,24%, ouăle cu 0,24% faţă de decembrie 2018, iar tarifele aeriene cu 4,13% faţă de decembrie 2018.
Simultan, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%, o evoluţie previzibilă, generată de scumpiri şi de creşterile pensiilor și a salariilordin sectorul bugetar.