Recalcularea pensiilor a schimbat semnificativ viața multor persoane din România, însă sunt și pensionari care au fost dezamăgiți de acest procedeu.
Pensionarul care încasează cei mai mulți bani în sistemul public, pe baza contribuțiilor plătite, nu a primit niciun ban în plus, dar rămâne cu aproape 20 de mii de euro pe lună în mână, scrie Știrileprotv.
Cea mai mare pensie bazată pe contribuții este 108.000 de lei, valoare brută. Este vorba de o persoană care a lucrat în străinătate o perioadă bună de timp înainte să ajungă în București, unde vreme de 20 de ani a ocupat funcții de conducere în sistemul financiar-bancar. Astfel, dacă este scăzut impozitul, pensionarul rămâne cu 97.400 lei, sau 19.500 de euro.
Pensia acestuia este de aproape 80 de ori mai mare decât indemnizația socială minimă pentru pensionari, adică puțin peste 250 de euro.
Pe de altă parte, sunt pensionari care au primit o mărire sau nu au primit nimic.
Un bărbat din Sibiu va primi o pensie cu 6.000 de lei mai mare și va ajunge la un total de 20.000.
Potrivit datelor, 791.000 de pensionari au beneficiat de majorări mai mari de 1.000 de lei, iar alți aproape jumătate de milion au primit mai puțin de 100 de lei.